Delegatie din Republica Islamică Pakistan la Ministerul Apărării Nationale
Secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Valeriu Nicuț, a primit astăzi, 15 mai, la sediul Ministerului Apărării Naționale, o delegație din Republica Islamică Pakistan condusă de E.S. domnul Rana Tanveer HUSSAIN, ministru pentru producția de apărare. Partenerul pakistanez și-a exprimat speranța în dezvoltarea relațiilor bilaterale de cooperare, odată cu semnarea, la nivelul anului 2013, a Acordului de cooperare în domeniul apărării între Guvernele celor două state. În acest sens, a adresat părții române propunerea permanentizării contactelor bilaterale, atât la nivel înalt, cât și la nivel de experți. La rândul său, dl. Valeriu Nicuț a amintit că relațiile militare bilaterale dintre cele două state datează din 1974, fiind bazate pe încredere reciprocă și transparență. Domeniile propuse de partea română pentru cooperarea viitoare au inclus, printre altele: instrucția în comun și participarea la exerciții la nivelul Forțelor Navale și Terestre și schimburi de experiență între Forțele Aeriene.
Biroul Activități Interne și Internaționale