Întâlnire a secretarului de stat Nasta cu asistentul pentru ameninţări emergente de securitate al secretarului general al NATO, la sediul M.Ap.N.



La sediul Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, s-a desfăşurat joi, 28 februarie, întrevederea secretarului de stat Nicolae Nasta cu asistentul pentru ameninţări emergente de securitate al secretarului general al NATO, dr. Antonio Missiroli.
În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte importante aflate pe agenda aliată, precum evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre, stadiul implementării prezenţei aliate înaintate pe teritoriul României, contribuţia țării noastre la eforturile aliate subsumate conceptului 3Cs (cash, capabilities, contributions). De asemenea, oficialii au avut pe agendă și subiecte referitoare la întărirea cooperării NATO-UE, legătura transatlantică în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE și la contracararea ameninţărilor hibride.
La discuţii a participat şi comandantul Comandamentului de Apărare Cibernetică al M.Ap.N., general de brigadă Costică Postolache, care a prezentat activitatea structurii recent înfiinţate, ce are atribuţii în coordonarea, conducerea şi executarea operaţiilor în spaţiul cibernetic.
În cadrul întâlnirii a fost evocată necesitatea unei abordări de tip whole of the government în asigurarea unui răspuns adecvat la noile ameninţări, precum şi importanţa cooperării NATO-UE în implementarea seturilor comune de propuneri privind intensificarea cooperării celor două organizaţii agreate la Summit-urile aliate de la Varşovia 2016, respectiv Bruxelles 2018.


 
Top