Șeful Diviziei de Diplomație Publică a NATO, în vizită la Ministerul Apărării Naționale

Șeful Diviziei de Diplomație Publică a NATO, în vizită la Ministerul Apărării Naționale
 
Locțiitorul Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, general de brigadă Vasile Bucur, s-a întâlnit vineri, 28 septembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu Asistentul Secretarului General al NATO pentru diplomație publică, Ambasadorul Tacan Ildem, aflat în vizită în România.
Pe timpul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre modalitățile optime de comunicare a măsurilor luate de către Alianța Nord-Atlantică în cadrul posturii de apărare și descurajare, în special în cadrul măsurilor aliate privind prezența aliată înaintată, precum și despre importanța comunicării strategice în noul context de securitate regional.
Generalul de brigadă Bucur a menționat, cu această ocazie, contribuția României în cadrul măsurilor dispuse de către Alianță pe flancul său estic, continuarea angajamentului în Afganistan, asumarea unei contribuții cu instructori și personal de stat major în cadrul misiunii NATO din Irak, precum și menținerea, pentru al doilea an consecutiv,  a alocării a două procente din Produsul Intern Brut pentru apărare.
Ambasadorul Ildem a salutat implicarea constantă a României în cadrul deciziilor privind întărirea securității în flancul estic luate pe timpul summit-urilor de la Wales, Varșovia și Bruxelles și a apreciat implicarea Armatei României, în ceea ce privește comunicarea către publicul național a valorilor și a rolului NATO în cadrul actualului context de securitate, alături de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației Naționale, în cadrul campaniei de informare publică WeAreNATO.
 
 
     Biroul de Presă


 
Top